I WOOD BE pe Wall-Street
De la cartoane lipite la agende slefuite
Alina Elena Murariu a plecat din Pascani sa faca Facultatea de Geografie, specializarea Turism, in Iasi. Nu a vrut sa se angajeze, iar la finalul celor cinci ani de studii, dupa ce a terminat si programul de masterat, s-a intrebat: „Incotro ma duc?”. De mic copil stia ca vrea sa aiba ceva al ei, asa ca a inceput prin a-si realiza primul semn de carte, din cartoane gasite in casa, lipite si desenate.
In 2015, la incurajarile unei prietene, Alina a continuat sa faca semne de carte si sa le expuna in cadrul mai multor evenimente culturale, la inceput, din Iasi, apoi din restul tarii, pana cand a ajuns in Bucuresti, in urma cu doi ani si jumatate. Nu ii placea Capitala cand a ajuns aici, dar targul Femei pe Matasari a facut-o sa isi schimbe parerea: „Acela a fost evenimentul care m-a facut sa ma mut in Bucuresti. Mie nu imi placea deloc evenimentul, nici oamenii, dar atunci am vazut alta latura a lui. Am vazut cat de apreciate erau produsele mele”, povesteste Alina.
Dupa targ a decis sa se mute in Bucuresti, unde a inceput sa lucreze intr-o mica anexa din spatele unei case de pe Calea Calarasilor. Cu timpul a inchiriat o camera mai mare in casa, apoi s-a mutat in alte doua incaperi, situate la strada, unde miroase usor a lemn, iar sunetul laserului umple spatiul. Cand intri, pe hol sunt expuse produsele la care Alina lucreaza, adesea, peste 12 ore pe zi: agende cu hartie reciclata, albume de fotografii si semne de carte. Alina mai face invitatii si marturii pentru evenimente, meniuri pentru restaurante, dar si albume foto ca pe vremea bunicilor, cu cartoane negre si colturi.
Sursa foto: Petre Vinatoru
Odata cu diversificarea paletei de produse, au crescut comenzile si vanzarile. Cele mai multe vanzari sunt in perioada de sarbatori, de Martisor si de Craciun, cei mai multi bani venind din contractele cu firmele mari si din vanzarile de la targurile de profil. Firmele cer, de obicei, agende, pixuri si cutii pentru vinuri, in special in perioada Craciunului, iar in aceasta perioada de final de an scolar sunt cautate cadourile pentru profesori. „Vreau sa stiu in mana cui se duc agendele”, marturiseste Alina.
Preturile in afacerea cu lemn
Parintii nu au sustinut-o financiar pentru ca nu aveau resurse, nici ea nu avea bani, asa ca a inceput cu semne de carte. Primul l-a vandut cu 13 lei, iar de banii aceia si-a cumparat acrilice si mucava, un carton mai tare. La primul targ la care a participat, a vandut de 500 de lei, bani cu care si-a cumparat materiale. Vanzarile ai au crescut pe masura ce si-a diversificat produsele, ajungand la 1.200 de lei, in urma cu doi ani, la Femei pe Matasari. In prezent, firma, deschisa in decembrie 2016, are o cifra de afaceri de peste 61.000 de lei si un profit de aproape 9.000 de lei, iar comenzile vin de pe Facebook, Instagram si Breslo.
Pretul unei agende porneste de la 70 de lei si ajunge la 300 de lei, pretul crescand in functie de dimensiune si daca agenda este personalizata, iar albumele costa intre 150 si 500 de lei.
Alina mai lucreaza la un proiect unde realizeaza huse pentru tabletele pe care sunt prezentate meniurile in restaurante.